Les Misérables

Un fir de nisip purtat de vânt

Nu știi de ce, cum și când,

Dar s-a nǎscut. S-a nǎscut sǎ moarǎ

Şi sǎ ia totul de la-nceput.

Prea mic? Prea slab sǎ-nfrunte lumea?

Prea prost? Prea neînsemnat în mâna ta?

Gândește-te la tine, apoi la Univers.

Nu cumva ești tu firul prea mic și șters?

Cum ar fi sǎ coboare cerul peste tine?

Soarele sǎ n-aibǎ milǎ pentru nimeni?

Pǎmântul sǎ te-nghitǎ în nisipuri?

Ai spune c-ai avea doar tripuri.

Dar ești mic în acest Mare Infinit,

Un fir de nisip prost și nefericit,

Copleșit de atâtea lucruri distruse,

Amețit de conștiința unei lumi apuse.

Calcǎ-ți în picioare norocul,

Scuipǎ nonșalant sorocul,

Cât crezi c-o sǎ mai ținǎ  jocul?

Dumnezeu a creat apǎ, dar a creat și focul.

Roata se învârte, cum te învârți în jurul cozii.

O sǎ-ți numeri anii rǎmași cum ai sǎ-ți numeri plozii.

Ai sǎ mori de mâna ta în neștire.

Ești Om în primul rând,

Lucru ce te duce la pieire.

Ce minune a putut crea și Domnul,

Un Adam și-o Eva, șarpele și rodul.

Pǎcǎtoși din fire, au distrus destine,

Genetic vorbind, meritul le revine.

Acum, citind printre suspine

Un apocalips venind rapid spre noi,

Spre noi cei mizerabili, pǎcǎtoși și goi,

Un sfârșit nu tragic, ci așteptat feeric,

Cǎci noi ne-am trǎit visul, dar acum e întuneric.