De-a pururi

Să te cânt în stihuri pe vecie

Să-ți plâng nopți în lunatice şoapte

S-adun fiecare glas ce te-a chemat,

Pe toate.

Nu stii tu oare cum străluceşti?

Cum naşti speranță în inimi slabe

Şi le-mputerniceşti

Până la moarte?

Înnobilezi orice ființă

Împresărezi dorință

Şi prin blestem

Devii păcat.

De la femeie la bărbat

Drumul e năzuros, anevoios

Iar sfârşitul e întunecos

Până la pat.

Neantul  devine infinit,

Soarele de lună s-a lipit,

Imposibilul devine un mit.

Turbat e sufletul înveninat

Arzând  ca un cărbune în deşert,

Încins, sterp, inert,

După ploaie însetat.

Moartea te-a născut,

Moartea te-a chemat,

Copil de rațiune surd,

Iubire, de tine-o viață să mă ud,

Pe tine-n mâine să te-aud,

Copil prost şi crud.